Jurnalul Fricii, pt 2

Da, mi-am inceput viata sexuala tarziu, sau as putea sa zic foarte tarziu, si imi e frica de faptul ca uneori ma cred cand imi spun singur ca am pierdut timpul. Si acum, ca rezultat, o parte din mine tipa la mine sa recuperez.
Da, in loc sa ma fut cu prima ocazie si sa ma arunc, am asteptat pe cineva care sa conteze destul de mult pentru mine incat sa fiu eu ok cu asta. Si imi e frica ca nu ma iubesc destul de mult incat sa imi respect decizia. Si imi e frica ca voi pierde lupta si voi considera decizia ca o slabiciune, exact invers de ceea ce e de fapt.
Da, nu am avut mult timp puterea sa lovesc cu pumnul in masa si sa imi iau viata in maini, si imi e frica ca mi-am irosit viata din cauza asta. Iar o parte din mintea mea tipa constant la mine, in disperare ca fiecare secunda in care nu fac nimic, e o secunda irosita. iar asta degenereaza in anxietate si nervozitate si depresie.
Da, nu am avut puterea, sau poate nu m-am iubit destul de mult incat sa ma ascult cu ce vreau sa fac in viata mea, incat ajunsesem la un moment sa ma cred si sa cred ca parintii mei ma cred un ratat. Si imi era atat de frica sa fiu ok cu mine si sa imi deschid inima in fata propriei mele familii, incat am preferat sa cred asta, nefondat, decat sa imi infrunt frica.
Da, am 29 de ani si imi e frica de faptul ca sunt momente cand incep sa imi cred vocea in capul meu care imi spune ca sunt un ratat, ca nu am facut nimic cu viata mea.
Da, imi e frica, sunt ingrozit de faptul ca nu voi reusi sa devin acea versiune care pot sa fiu.
Da, imi e frica sa fiu descoperit, sa fiu citit, de fapt, sunt ingrozit de a fi observat, citit si descoperit, pentru ca imi e frica sa am sensibilitatea in vazul lumii, libera, cu posibilitatea de a fi ranit. Si, pentru a ma apara, citesc, descopar si intru fortat in mintea oamenilor gandindu-ma ca cea mai buna defensiva e ofensiva.
Da, imi e frica sa intru in vorba cu anumite femei, pentru ca imi vine in cap gandul ca nu as putea fi placut sau ca nu as avea nimic interesant de zis. Si imi e frica de faptul ca s-ar putea sa mai dureze mult pana cand imi dau seama ca asta e o chestie reflectata de mintea mea asupra mea, si nu e adevarul.
Se pare ca imi e frica sa ma gandesc ca as putea sa traiesc fara o plasa de siguranta pentru ca imi e frica sa constientizez ca sunt capabil sa fiu propria mea plasa. Sunt ingrozit de a imi demonstra ca eu sunt resursa mea.
Imi e frica sa imi ating potentialul maxim si asa ca ma limitez cu diferite frici, cu diferite moduri de autosantajare, cu diferite moduri de destabilizare psihica si peste toate planeaza frica incredibila ca toate astea m-au nascut pe mine si nu invers.
Imi e frica de experiente noi, imi e frica de ESEC in calatoria mea. dar nu pot sa scap de frica asta, daca nu plec.
Imi e frica de oameni noi, pentru ca ma consider neinteresant, si imi e frica ca nu pot sa scap de frica asta.
Cel mai mult, imi e frica sa ies din zona mea de confort pentru ca imi e frica de esec si de reactia la esec a celor ce imi sunt dragi.
Si din cauza tuturor acestor frici, uit sa imi traiesc viata.
Da, imi e frica ca TU, oricine altcineva decat EU, vei citi cuvintele astea si vei merge pe sufletul meu dezgolit, si voi fi descoperit in fata ta si voi si slab, si gol si atat de usor de ranit.

Dar...stai.
Asta e si motivul pentru care scriu asta.
Te INVIT sa ma citesti si sa calci pe sufletul meu deschis.
Te invit pentru ca vreau sa STRIVESC frica asta de a fi vulnerabil.