E vara afara insa imi simt primavara in suflet, simt cum tot universul inmugureste prin venele mele si devin tot un arbore de speranta. Simt cum adie vantul printre gandurile mele, printre sperantele mele ce se unduie lin pe ritmul noilor idei.
Este timpul sa iti zambesc.
Este timpul sa iti vorbesc, sa iti spun ca te iert, sa te iau in brate si sa simt cum te pierzi in caldura sufletului meu.
Si stiu ca ma auzi fara sa scot nici un sunet, imi auzi fiecare particica de suspin inainte chiar ca gandul sa se infiripe in mine insa trebuie sa iti vorbesc, sa iti scriu, caci doar asa pot sa ma aud pe mine vorbindu-ti.
Te aud cum razi cand ceilalti vorbesc atat de stresat despre importanta pe care ei cred ca o are viata, te vad cum dansezi in jurul meu incercand sa imi distragi atentia cand ma vezi ca ma inec in nori.
Modul in care vad ei lumea nu e si modul tau, si te iubesc pentru asta, te ador pentru acea sinceritate usturatoare si sfasietoare pe care o ai cand ma privesti in ochi si imi spui ca va fi bine.
Desigur ca am fugit de tine!
Tu esti nebunul frumos care ma ia de mana si imi spune sa inchid ochii, sa am incredere in el si pur si simplu sa alerg, pentru ca oricum ar fi, voi ajunge acolo. Tu esti nebunul care imi spune ca totul este posibil, in orice moment, si, uitandu-te cu ochi mari la mine imi repeti sperios ca daca nu imi place ceva, scopul pentru care sunt in viata este ca pot sa schimb orice nu imi place.
Dar e primavara iar, si imi voi lua zborul cu aripile ale caror schelet sunt crengile osificate ale sperantei. Speranta ca voi fi destul de puternic sa te ascult. Speranta ca voi fi destul de nebun cat sa te cred. Speranta ca tu, mai mult ca oricine, ai destul de multa intelepciune cat sa imi ghidezi pasii catre drumul pe care amandoi il simtim.
Simt cum totul este un etern inceput, si parca nu mai simt nevoia sa ma ma grabesc, poate ca incep sa cred ca inceputul este binecuvantarea revarsata ca alinare peste regretele trecutului, parca exista doar inceputul iar inceputul este cantecul de leagan ce adoarme pe nesimtite dihaniile urlatoare ale trecutului.
luni, 4 iulie 2016
miercuri, 9 martie 2016
Jurnalul Fricii, pt 2
Da, mi-am inceput viata sexuala tarziu, sau as putea sa zic foarte tarziu, si imi e frica de faptul ca uneori ma cred cand imi spun singur ca am pierdut timpul. Si acum, ca rezultat, o parte din mine tipa la mine sa recuperez.
Da, in loc sa ma fut cu prima ocazie si sa ma arunc, am asteptat pe cineva care sa conteze destul de mult pentru mine incat sa fiu eu ok cu asta. Si imi e frica ca nu ma iubesc destul de mult incat sa imi respect decizia. Si imi e frica ca voi pierde lupta si voi considera decizia ca o slabiciune, exact invers de ceea ce e de fapt.
Da, nu am avut mult timp puterea sa lovesc cu pumnul in masa si sa imi iau viata in maini, si imi e frica ca mi-am irosit viata din cauza asta. Iar o parte din mintea mea tipa constant la mine, in disperare ca fiecare secunda in care nu fac nimic, e o secunda irosita. iar asta degenereaza in anxietate si nervozitate si depresie.
Da, nu am avut puterea, sau poate nu m-am iubit destul de mult incat sa ma ascult cu ce vreau sa fac in viata mea, incat ajunsesem la un moment sa ma cred si sa cred ca parintii mei ma cred un ratat. Si imi era atat de frica sa fiu ok cu mine si sa imi deschid inima in fata propriei mele familii, incat am preferat sa cred asta, nefondat, decat sa imi infrunt frica.
Da, am 29 de ani si imi e frica de faptul ca sunt momente cand incep sa imi cred vocea in capul meu care imi spune ca sunt un ratat, ca nu am facut nimic cu viata mea.
Da, imi e frica, sunt ingrozit de faptul ca nu voi reusi sa devin acea versiune care pot sa fiu.
Da, imi e frica sa fiu descoperit, sa fiu citit, de fapt, sunt ingrozit de a fi observat, citit si descoperit, pentru ca imi e frica sa am sensibilitatea in vazul lumii, libera, cu posibilitatea de a fi ranit. Si, pentru a ma apara, citesc, descopar si intru fortat in mintea oamenilor gandindu-ma ca cea mai buna defensiva e ofensiva.
Da, imi e frica sa intru in vorba cu anumite femei, pentru ca imi vine in cap gandul ca nu as putea fi placut sau ca nu as avea nimic interesant de zis. Si imi e frica de faptul ca s-ar putea sa mai dureze mult pana cand imi dau seama ca asta e o chestie reflectata de mintea mea asupra mea, si nu e adevarul.
Se pare ca imi e frica sa ma gandesc ca as putea sa traiesc fara o plasa de siguranta pentru ca imi e frica sa constientizez ca sunt capabil sa fiu propria mea plasa. Sunt ingrozit de a imi demonstra ca eu sunt resursa mea.
Imi e frica sa imi ating potentialul maxim si asa ca ma limitez cu diferite frici, cu diferite moduri de autosantajare, cu diferite moduri de destabilizare psihica si peste toate planeaza frica incredibila ca toate astea m-au nascut pe mine si nu invers.
Imi e frica de experiente noi, imi e frica de ESEC in calatoria mea. dar nu pot sa scap de frica asta, daca nu plec.
Imi e frica de oameni noi, pentru ca ma consider neinteresant, si imi e frica ca nu pot sa scap de frica asta.
Cel mai mult, imi e frica sa ies din zona mea de confort pentru ca imi e frica de esec si de reactia la esec a celor ce imi sunt dragi.
Si din cauza tuturor acestor frici, uit sa imi traiesc viata.
Da, imi e frica ca TU, oricine altcineva decat EU, vei citi cuvintele astea si vei merge pe sufletul meu dezgolit, si voi fi descoperit in fata ta si voi si slab, si gol si atat de usor de ranit.
Dar...stai.
Asta e si motivul pentru care scriu asta.
Te INVIT sa ma citesti si sa calci pe sufletul meu deschis.
Te invit pentru ca vreau sa STRIVESC frica asta de a fi vulnerabil.
Da, in loc sa ma fut cu prima ocazie si sa ma arunc, am asteptat pe cineva care sa conteze destul de mult pentru mine incat sa fiu eu ok cu asta. Si imi e frica ca nu ma iubesc destul de mult incat sa imi respect decizia. Si imi e frica ca voi pierde lupta si voi considera decizia ca o slabiciune, exact invers de ceea ce e de fapt.
Da, nu am avut mult timp puterea sa lovesc cu pumnul in masa si sa imi iau viata in maini, si imi e frica ca mi-am irosit viata din cauza asta. Iar o parte din mintea mea tipa constant la mine, in disperare ca fiecare secunda in care nu fac nimic, e o secunda irosita. iar asta degenereaza in anxietate si nervozitate si depresie.
Da, nu am avut puterea, sau poate nu m-am iubit destul de mult incat sa ma ascult cu ce vreau sa fac in viata mea, incat ajunsesem la un moment sa ma cred si sa cred ca parintii mei ma cred un ratat. Si imi era atat de frica sa fiu ok cu mine si sa imi deschid inima in fata propriei mele familii, incat am preferat sa cred asta, nefondat, decat sa imi infrunt frica.
Da, am 29 de ani si imi e frica de faptul ca sunt momente cand incep sa imi cred vocea in capul meu care imi spune ca sunt un ratat, ca nu am facut nimic cu viata mea.
Da, imi e frica, sunt ingrozit de faptul ca nu voi reusi sa devin acea versiune care pot sa fiu.
Da, imi e frica sa fiu descoperit, sa fiu citit, de fapt, sunt ingrozit de a fi observat, citit si descoperit, pentru ca imi e frica sa am sensibilitatea in vazul lumii, libera, cu posibilitatea de a fi ranit. Si, pentru a ma apara, citesc, descopar si intru fortat in mintea oamenilor gandindu-ma ca cea mai buna defensiva e ofensiva.
Da, imi e frica sa intru in vorba cu anumite femei, pentru ca imi vine in cap gandul ca nu as putea fi placut sau ca nu as avea nimic interesant de zis. Si imi e frica de faptul ca s-ar putea sa mai dureze mult pana cand imi dau seama ca asta e o chestie reflectata de mintea mea asupra mea, si nu e adevarul.
Se pare ca imi e frica sa ma gandesc ca as putea sa traiesc fara o plasa de siguranta pentru ca imi e frica sa constientizez ca sunt capabil sa fiu propria mea plasa. Sunt ingrozit de a imi demonstra ca eu sunt resursa mea.
Imi e frica sa imi ating potentialul maxim si asa ca ma limitez cu diferite frici, cu diferite moduri de autosantajare, cu diferite moduri de destabilizare psihica si peste toate planeaza frica incredibila ca toate astea m-au nascut pe mine si nu invers.
Imi e frica de experiente noi, imi e frica de ESEC in calatoria mea. dar nu pot sa scap de frica asta, daca nu plec.
Imi e frica de oameni noi, pentru ca ma consider neinteresant, si imi e frica ca nu pot sa scap de frica asta.
Cel mai mult, imi e frica sa ies din zona mea de confort pentru ca imi e frica de esec si de reactia la esec a celor ce imi sunt dragi.
Si din cauza tuturor acestor frici, uit sa imi traiesc viata.
Da, imi e frica ca TU, oricine altcineva decat EU, vei citi cuvintele astea si vei merge pe sufletul meu dezgolit, si voi fi descoperit in fata ta si voi si slab, si gol si atat de usor de ranit.
Dar...stai.
Asta e si motivul pentru care scriu asta.
Te INVIT sa ma citesti si sa calci pe sufletul meu deschis.
Te invit pentru ca vreau sa STRIVESC frica asta de a fi vulnerabil.
duminică, 28 februarie 2016
Am crezut c-am auzit iar marea
Am crezut c-aud chiar marea
Din stelele argintii
Din luna ce-mi surade
Prin norii fumurii
Crezui c-aud iar marea
Si vocea ta cea lina,
Deschisei iara geamul
Caci dorul imi suspina
Crezui c-aud iar marea
Si fata ta senina
Cu miile de zambete
In minte-mi revenira
Crezui c-aud iar marea
Dar vantul era poate
Venind grabit s-aduca
Un vuiet lung de moarte
Si tu si marea, draga,
Un gand mi-ati mai ramas
Si bantui asta lume
Pentru un bun ramas
Caci tu esti vie,
Iar eu sunt rece
Si oasele ma dor
Sub greutatea
Blestemei Popilor
Din stelele argintii
Din luna ce-mi surade
Prin norii fumurii
Crezui c-aud iar marea
Si vocea ta cea lina,
Deschisei iara geamul
Caci dorul imi suspina
Crezui c-aud iar marea
Si fata ta senina
Cu miile de zambete
In minte-mi revenira
Crezui c-aud iar marea
Dar vantul era poate
Venind grabit s-aduca
Un vuiet lung de moarte
Si tu si marea, draga,
Un gand mi-ati mai ramas
Si bantui asta lume
Pentru un bun ramas
Caci tu esti vie,
Iar eu sunt rece
Si oasele ma dor
Sub greutatea
Blestemei Popilor
luni, 1 februarie 2016
Care e rostul?
Care e rostul să te fac să mă placi,
dacă la sfârșit.
când în sfârșit mă placi,
eu nu mă mai plac pe mine?
Și care e rostul să te ascult,
dacă ascultându-te
eu nu m-ascult pe mine?
De ce să plec urechea la vorbele străine
ce-mi sunt prea reci, când prea puțin
vor mai conta, când voi uita de tine?
De ce să caut, și să sper ca lângă tine
îmi voi gasi pacea ce nu știu a o căuta în mine?
De ce naiv renunț la mine
Spre a mă ofili orbește-n tine?
O minte, și o viața am
și sângele ce-mi curge-n vene
nu îl voi scurge pe altarul tău,
nu îl voi mânji cu anateme
Nu imi voi îngropa cadavrul
în normalitatea ta
nu-mi voi sădi răsadul
în mintea altcuiva
Nu te urăsc, nu îmi mai pasă
Nu vreau să te mai cred Aleasă
Nu vreau sa fiu altarul tau
Nici jertfă nici călău
Nebunul am fost eu
când am gândit ca poate
voi fi iubit pentru ce-s eu
Întreg, nu în bucate
Și prost am fost, și prea credul
De am crezut ideea
Că pot fi inteles complet
De ce-a născut Femeia.
dacă la sfârșit.
când în sfârșit mă placi,
eu nu mă mai plac pe mine?
Și care e rostul să te ascult,
dacă ascultându-te
eu nu m-ascult pe mine?
De ce să plec urechea la vorbele străine
ce-mi sunt prea reci, când prea puțin
vor mai conta, când voi uita de tine?
De ce să caut, și să sper ca lângă tine
îmi voi gasi pacea ce nu știu a o căuta în mine?
De ce naiv renunț la mine
Spre a mă ofili orbește-n tine?
O minte, și o viața am
și sângele ce-mi curge-n vene
nu îl voi scurge pe altarul tău,
nu îl voi mânji cu anateme
Nu imi voi îngropa cadavrul
în normalitatea ta
nu-mi voi sădi răsadul
în mintea altcuiva
Nu te urăsc, nu îmi mai pasă
Nu vreau să te mai cred Aleasă
Nu vreau sa fiu altarul tau
Nici jertfă nici călău
Nebunul am fost eu
când am gândit ca poate
voi fi iubit pentru ce-s eu
Întreg, nu în bucate
Și prost am fost, și prea credul
De am crezut ideea
Că pot fi inteles complet
De ce-a născut Femeia.
sâmbătă, 30 ianuarie 2016
Iubirea de sine
Domnisoara Carmen mi-a sugerat sa imi iau o oglinda si sa incep sa ma iubesc.
Si deja m-am gandit la solutii!
Deja mi-am imaginat cum o sa stau in fata oglinzii la o sesiune strasnica de iubire cu mana si fix cand imi dau drumu, sa ma uit fix, adanc in ochii mei si sa imi fac cu ochiul, trag un zambet si imi spun "Asta-i pentru tine!"
Sau, sa ma uit in proces, si cu limba in coltul gurii sa imi soptesc senzual "Iti place...iti plaaaaaaaace nebun mic ce esti"
Ma gandesc totusi ca acum ca m-am tuns si nu mai am parul lung, iubirea de sine nu mai e atat de eficienta, inainte as fi putut in timp ce ma iubeam, sa ma trag de singur de par alternat cu palme peste fund!
Oricum, cu par lung sau nu, ma gandesc ca pot cu siguranta sa imi fac declaratii de iubire oricand in oglinda, atata timp cat sunt sincer cu mine si imi transmit mesaje clare si la obiect, de exemplu "Ce bine ti-am tras-o!"
Am inteles ca totul se face cu pasi mici, deci, cred ca trebuie sa incep cu lubrifiant?
Oricum, suna complicat treaba asta cu iubirea de sine in oglinda, dar, dezvoltarea cere sacrificii!
Si deja m-am gandit la solutii!
Deja mi-am imaginat cum o sa stau in fata oglinzii la o sesiune strasnica de iubire cu mana si fix cand imi dau drumu, sa ma uit fix, adanc in ochii mei si sa imi fac cu ochiul, trag un zambet si imi spun "Asta-i pentru tine!"
Sau, sa ma uit in proces, si cu limba in coltul gurii sa imi soptesc senzual "Iti place...iti plaaaaaaaace nebun mic ce esti"
Ma gandesc totusi ca acum ca m-am tuns si nu mai am parul lung, iubirea de sine nu mai e atat de eficienta, inainte as fi putut in timp ce ma iubeam, sa ma trag de singur de par alternat cu palme peste fund!
Oricum, cu par lung sau nu, ma gandesc ca pot cu siguranta sa imi fac declaratii de iubire oricand in oglinda, atata timp cat sunt sincer cu mine si imi transmit mesaje clare si la obiect, de exemplu "Ce bine ti-am tras-o!"
Am inteles ca totul se face cu pasi mici, deci, cred ca trebuie sa incep cu lubrifiant?
Oricum, suna complicat treaba asta cu iubirea de sine in oglinda, dar, dezvoltarea cere sacrificii!
vineri, 29 ianuarie 2016
This Be The Verse
They fuck you up, your mum and dad.
They may not mean to, but they do.
They fill you with the faults they had
And add some extra, just for you.
But they were fucked up in their turn
By fools in old-style hats and coats,
Who half the time were soppy-stern
And half at one another's throats.
Man hands on misery to man.
It deepens like a coastal shelf.
Get out as early as you can,
And don't have any kids yourself.
By Philip Larkin
They may not mean to, but they do.
They fill you with the faults they had
And add some extra, just for you.
But they were fucked up in their turn
By fools in old-style hats and coats,
Who half the time were soppy-stern
And half at one another's throats.
Man hands on misery to man.
It deepens like a coastal shelf.
Get out as early as you can,
And don't have any kids yourself.
By Philip Larkin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)