Datoria

Dulcea mea iubita,

Dupa aproape cei douzeci de ani in care nu te-am mai vazut, imi voi permite, eu, sa iti spun inca asa. Ma gandesc ca poate ti se pare o situatie ciudata ca stau fata in fata cu tine insa nu iti vorbesc ci te rog sa imi citesti cuvintele dintr-o scrisoare. A trecut atat de mult timp si am atat de multe sa iti spun insa, sunt increzator ca in timp, vei intelege. Am fost atat de bucuros ca mi-ai acceptat invitatia de a ne revedea, alaturi de fruamoasa ta familie. Vreau sa stii ca sunt cu adevarat foarte bucuros ca ti-ai intemeiat o familie, ca esti fericita, esti acolo unde ai meritat sa ajungi.

Iubita..implinita...fericita

A fost o adevarata onoare pentru mine sa il intalnesc iin sfarsit pe sotul si copiii tai. M-am linistit vazand ca stie ce norocos e, iar pe chipul lor am vazut zambetul pe care il aveai tu odata..

Poate ca daca nu imi tremurau vocea si mainile, as fi fost capabil sa ma fac mai bine intelesa, insa, emotiile m-au acaparat, si profit de aceasta scrisoare sa iti spun aceste lucruri, ce pentru tine, par, nimicuri.

Dulcea mea, in tot acest timp cat am fost plecat, am incercat incontinuu, cu toata fiinta mea, sa inteleg aceasta legatura care s-a format intre noi, sa o disec, sa o cunosc, sa o controlez si sa o supun. Acum, dupa cei douazeci de ani, pot in sfarsit pune capat cautarilor.  Am renuntat la tot ce am avut, dedicandu-mi tot pentru a intelege cum functioneaza universul si de ce , eu, tu si oricare dintre noi suntem doar rotite angrenate intr-un mecanism maret ce ne roteste intr-un joc orb, dandu-ne impresia falsa de liber arbitru.

Mai stii sentimentul pe care l-am avut amandoi cand ne-am cunoscut? Mai stii ca amandoi simteam si am simtit toata viata ca ne stim din atatea alte vieti?

M-am afundat adanc in astrologie, numerologie, filosofie, ocultism, absolut tot ce ar fi putut sa ma ajute sa imi formez o idee cat mai completa, sa inteleg contradictia constanta simtita de cand te-am cunoscut. De fapt, pana sa te cunosc, am simtit o nevoie oarba, mocnita, o asteptare continua de a te cunoaste. Apoi, dupa ce te-am cunoscut, am fost constant mistuit de dorinta continua de a avea si mentine legatura profunda pe care o am cu tine, dorinta ce m-a ars ca un rug in tot acest timp, si mi-a mentinut interesul viu, aruncandu-ma in nenumarate dezbateri cu fel de fel de minti diferite, cu care m-am luptat incercand sa imi mentin flexibilitatea. Pe langa aceasta dorinta mai puternica decat mine, de a mentine legatura cu tine, am simtit in acelasi timp o seninatate, o calmitate a unui fapt implinit, terminat. M-am luptat toata viata cu acest vierme ce se cuibareste in mintea si in inima mea.

Am aflat ca aceasta viata, pe care o traim noi acum, este ultima dintr-un ciclu de  vieti, in care noi ne-am completat si implinit reciproc spre a servi Scopului. Scopul, insa, este format din doua etape, prima etapa trebuie completata de noi in tandem, urmand apoi, sa ne dedicam individual implinirii ultimei etape.

Legatura pe care o simtim noi doi, este modalitatea de implinire a scopului, ce se simte la sfarsitul ciclului. Un ciclu pe care tu l-ai pornit in Grecia Antica. Mai stii cand ai vizitat Grecia si ai avut un sentiment foarte ciudat de apartinere a locului?

Entitatile astrale ce ne ghideaza inconstientul ne-au transmis la amandoi sentimentul de calmitate, de serenitate pe care il avem cand suntem aproape unul de celalalt, sentiment ce am aflat ca de fapt reprezinta sfarsitul ciclului, implinirea scopului.

In tot acest timp, am incercat, in momentele mele de detasare emotionala, sa inteleg daca sentimentul meu profund de iubire pe care il am pentru tine tine de programarea rotilor universale sau este cu adevarat o dependenta provocata de iubirea la cel mai adanc nivel.

Gandul ca tot ce simt pentru tine, toata dependenta intelectuala, fizica, emotionala pe care o am cu tine, poate fi doar o programare, deghizata intr-un perfid sentiment de liber arbitru, ma roade, ma distruge si ma umple de neputinta pe care imi imaginez ca numai o fiinta umana ce este fortata sa fie un martor involuntar constient la propria putrezire o poate simti.

Gandul ca nu exista control, ca totul este predestinat.

Si dorul, iubita mea, dorul de tine, obsesia pe care o am pentru tine, si pe care am avut-o in toate vietile m-au adus in pragul disperarii de mult prea multe ori.

Iubita mea, acum inteleg cu adevarat ce inseamna Scopul.

Scopul este controlul.

Controlul universului, in ciuda existentei Destinului.

Draga mea, eu nu sunt pregatit sa renunt la tine. Toate aceste vieti nu mi-au ajuns, si nu o sa las Destinul sa mi te ia. Acum, dupa atatia ani de cercetari, Scopul, mi se pare atat de derizoriu... Controlul si tu, iubita mea, veti fi noul meu Scop.

Am decis ca nu implinirea Destinului este Scopul, ci dobandirea Controlului asupra Scopului este noul meu Scop.

Respir greu, imi tremura mainile..Este greu de crezut, desi, m-am gandit si am planificat asta de atata timp, inca sunt emotionat..

Iubita mea, eu nu voi renunta la tine. Insa...pentru a nu renunta la tine, trebuie sa renunt la tine in viata aceasta. In paharul de apa pe care ti l-am servit am pus o substanta ce te va paraliza. Dupa vei fi imobilizata, te voi aseza in cada iar lumea va crede ca ai murit inecata.  

Pentru mine am ales ceva mai rapid. Voi sari in gol.

Nu pot decat sa sper ca vei intelege acest gest disperat de iubire a ta si de nevoie a dobandirii controlului.

La inceput, va fi mai greu, la initierea in ciclu nici unul dintre noi nu isi va mai aminti de celalalt, nu voi mai avea nici eu si nici tu sentimentul ca ne cunoastem, insa vom simti legatura dintre noi. Si vom reinvata tot. Vom creste impreuna iar. Urmatoarea viata o vei incepe in 1988 iar eu voi petrece aproape 30 de ani sa te gasesc, insa....te voi gasi. Te voi gasi iubito.

Te voi ucide, iubita mea, si astfel, sfarsitul ciclului se va anula si vom incepe iar. Aceasta fapta, ce probabil, acum, tie iti pare odioasa, o vei intelege, in timp. Iubita mea, nu pot sta fara tine, refuz sa exist fara tine.

Deja sunt nerabdator sa te reintalnesc.

Nimeni nu va intelege vreodata ce este intre noi. Nimeni nu va crede.

In curand, te voi revedea

Pentru Oana si Alexandru

Tu ai fost, tu ESTI, Alexandru cel care mi-a cutremurat realitatea, mi-ai penetrat toate zidurile cu o furie atat de intensa, incat totul a ramas distrus si incomplet dupa ce uraganul tau a disparut din viata mea. N-am apucat sa iti spun asta, dar, m-am tot gandit in timpul asta la tine, la mine, la noi, am incercat sa inteleg cat mai mult, am incercat sa TE inteleg de fapt, am incercat sa inteleg de ce am ramas blocata in sentimentele pentru tine, in timp ce am incercat sa inghit gandul ca tu ai trecut mai departe.

Privind inapoi la mine, la noi, la tine, inteleg acum ca de fapt nu am inteles nimic din ce trebuia. Nu te-am inteles pe tine, nu am inteles tacerea ta, nu am inteles ezitarea ta, nu am inteles frustrarile si demonii. Nu ti-am inteles retragerea subita, brutala, si in timp ce eram cuprinsa, chiar inecata in tot uraganul acela de sentimente, eu auzeam si nu aveam timp sa te patrund.

Alexandru, as vrea sa cred ca acum inteleg.

As vrea sa ma crezi.

Stiu, cand nu ti-am mai raspuns atunci la telefon, ai incercat sa ma cauti prin toate modalitatile si ai sfarsit prin a te simti tradat de mine. Ai trecut prin niste stari ingrozitoare si astea, poate ca ai vrut, poate ca n-ai vrut, ti-au ars toate sentimentele pentru mine, te-ai aruncat cu toata inima incercand sa ma gasesti si te-ai consumat, in orele alea, incercand sa ma gasesti ai fost atacat de demonii tai, de frica ta, de anxietatea ta, de slabiciunea ta si ramanand singur cu ele, ai incercat sa lupti, dar eu nu mai eram acolo. Erai doar tu. Te lasasem singur. In momentele acelea, ai simtit ca eu, te-am tradat.

In tot timpul asta, Alexandru, am privit totul din punctul meu de vedere, prin mintea mea, incercand sa iti descifrez actiunile, starile, cuvintele, prin mintea mea, insa acum mi-am dat seama ca asta a fost greseala mea de la inceput. Nu pot sa te inteleg prin mintea mea. Si poate nici tu prin a ta pe mine. De asta am avut si am nevoie sa te deschizi, sa imi spui, dar, mi-am dat seama poate prea tarziu, am nevoie sa te ascult, nu sa ma asculti.

Esti o fire complicata Alexandru, esti inchis. Am vazut asta, si in graba mea, in deschiderea mea, poate ca nu mi-am dat seama ca te-am inhibat pe tine, nu ti-am dat spatiu si timp sa imi arati cum esti tu cu adevarat.

Dar eu am vazut cum esti tu de fapt, putin. Prea putin. Vreau mai mult.

Am vazut, si inteleg acum, ca ai toata personalitatea impartita in doua parti.

Una este plina de demonii tai, de frica ta, de anietatile tale, de angoasele tale, de complexele tale, este o parte dura ca piatra, este partea care pare sa fie cea mai puternica, si le arati multora partea asta. Le arati controlul tau, dominanta ta, ii supui la teste, asa cum m-ai supus si pe mine,  teste, pedepse, incercari.

Dar am vazut si adevaratul tu, Alexandru. Am vazut blandetea, am vazut afectiunea, am vazut iubirea si cat de mult ai tu de daruit. Iar toate astea m-au facut sa ma indragostesc de tine. M-au facut sa ma simt iubita si conectata cu cineva int-un mod in care nu am mai simtit niciodata. Iubita, Alexandru. Vruta. Si apoi te-ai retras, pentru ca te-ai simtit abandonat.

Iar eu m-am simtit la randul meu abandonata, blocata, pierduta.

Poate ai dreptate, poate ne-am grabit. Poate.

Dar acum, abia acum inteleg atat de multe.

Si vreau sa te ascult, vreau sa inteleg tot.

Si vreau sa stiu

Tu mai vrei?

Jurnalul Fricii, pt 1

Veneam de cateva zile la acest eveniment. Si m-am gandit sa vin si azi. Era aproape ora trei, iar organizatorii inca mai sapau gropile de morminte. Lumea deja se stransese. Eram intr-un camp, nesfarsit, cu totii. Cerul era albastru, senin si foarte frumos, iar campul era plin de iarba, o iarba taios de verde si proaspata. Iar, daca toata lumea ar fi tacut cred ca s-ar fi auzit o liniste asurzitoare. Toata lumea era imbracata in negru, la costum, toti erau tineri, si erau tristi, toti vorbeau incet, cu grija, sopteau. Printre murmurul total, organizatorii se chinuiau sa termine de sapat gropile. Era un fel de inmormantare comuna pentru mai multe persoane. In mijlocul campului cu verdeata, era un deal, iar eu stateam la poalele dealului, putin mai sus decat ceilalti, singur, imbracat in costum negru, dezlipit emotional total de totul si de toate si imi priveam viata toata ca pe o amintire.

M-am gandit "N-ar trebui sa fiu singur aici, acum"

M-am gandit la toate persoanele pe care le-am iubit in viata asta si apoi m-am decis ca nu mai chem pe nimeni.

Si apoi, organizatorul acestui eveniment, terminand in graba de sapat gropile, spalat si imbracat la costum a urcat pe acel deal, mai sus si se pregatea sa ne vorbeasca.

M-am uitat in jur. Lumea venea si venea. Coborau din masini cupluri, frumoase, care imbracate in negru de inmormantare veneau sa se casatoreasca.

Lumea era trista si fericita. m am uitat la ei, erau cupluri frumoase de tineri si am zis "Ce frumos", am zambit si atmosfera a inceput sa fie mai fericita. Din soapte, au inceput sa vorbeasca putin mai tare, unii chiar sa zambeasca.

Organizatorul a inceput prin a isi cere scuze de intarziere, spunand ca gropile au durat mai mult de facut, au trebuit sa faca mai multe decat era planificat si au fost putin in urma cu programul, dar acum e ok. 

Toata lumea se uita la el si era sobra, dar fericita. Incet, incet, atmosfera toata s-a schimbat, de la tristetea de la inceput, acum puteam sa simt ca lumea era emotionata si astepta cu nerabdare sa inceapa.

Organizatorul a coborat de pe deal si apoi a inceput muzica, era muzica live, rock, si totul se transformase intr-un concert.

Era o ceremonie de casatorie multipla, insa toata lumea era imbracata de inmormantare, pentru ca dupa ce se casatoreau, mureau si eram inmormantati.

Unul, Altul

Unul isi pierde credinta
Alta isi gaseste vointa
Una isi vindeca fiinta

Iar eu? Eu ma intreb
De ce te invarti tu, lume
Si cat mai dureaza pana ma inghiti

M/M

Te-am vazut plangand, ti-am auzit suspinele, ma uit la tine si vad cum iti tremura buzele si pumnii inclestati, cu ochii scosi din orbite, te uiti la mine, disperat cauti intelegere si mila in mine.

imi strigi in continuu ca nu esti o piatra, ca nu poti, nu vrei sa te opresti.

ma uit la tine si tot ce vad este...o umbra.

incerc sa nu respir, sa nu te ating, sa nu impart acelasi spatiu cu tine. sa nu ma manjesc de slabiciunea care se prelinge din tine prin toti porii.

te uiti la mine, ingenuncheat si incerci cu disperare sa ma convingi pe mine ceea ce tu alegi sa crezi.

Copile...dragul meu.

m-am apropiat, totusi, ti-am ridicat usor capul si m-am uitat in ochii tai, te-am fortat sa intelegi ca te uiti in proprii tai ochi.

ti-am luat palmele tremurande in mainile mele si zambind, ti-am sarutat fruntea. 

ti-am spus sa te ridici, si, mirat, ti-ai dat seama ca poti.

*singurul care te ingenuchiaza, esti tu, dragul meu* ti-am spus prinvindu-te in ochii inlacrimati.

m-ai intrebat cine sunt, si zambind milostiv, asa cum o mama ce trebuie sa fuga pentru a se salva isi priveste fiul ranit care o trage inapoi cu slabiciunea lui, ti-am sopit...

*sunt uitarea, sunt iertatea, sunt puterea*

simt cum te trece un fior rece pe spate..

nu esti inca pregatit

*sunt ingerul tau pazitor, sunt diavolul tau, sunt ce vrei tu, insa...mai presus de toate, sunt cel care te va ucide si senin va calca pe cadavrul tau pentru a te inlocui*

iti aud gandurile, sunt o voce ce imi sopteste constant in minte

simti cum te dizolvi in neant

simti cum te pierzi in umbra din care te-ai nascut...

simti cum mori...

ti-am pus pana pe ochi si mi-am intors capul, nu vreau sa te vad, nu vreau sa te aud, nu vreau sa te simt

*cu sau fara tine, dragul meu*

*cu sau fara tine..*

Am vorbit cu Dumnezeul meu azi si mi-a zis ca ii este rusine de ce ceea ce am facut si de ceea ce am devenit.

Am vorbit cu Diavolul meu azi si mi-a spus ca nu se simte vinovat.

Iar eu i-am crezut. Pentru ca si eu simt la fel.

Un singur drept

Un singur drept am, sa ma bucur de fericirea ta.

Ma autoflagelez cu biciul amintirilor, si fiecare lovitura, pe care mi-o administrez singur, cu buna stiinta, o simt ca o placere, pentru ca am simturile atat de confuze, incat probabil, ca am inceput sa simt din durere, placere. Si cu fiecare lovitura, sentimentul incert de placere se perpetueaza, dar dispare rapid. Si stiu, stiu cu fiecare lovitura, stiu ca desi ma mint, este si se va continua cu o durere sfasietoare. In cel mai bun caz, cu o amortire.

Ma foiesc, ma intorc, strang din dinti, transpirat, tremur, te caut prin pat. Incerc sa ma lupt cu toti demonii , imi spun ca e tarziu, respir, imi repet, va fi bine, zambesc.

Si o iau de la capat.

Incerc sa imi impun faptul ca eu am vrut asta, incerc sa ma conving ca este ceea ce simt ca vreau. Ma simt singur, simt ca ma inec singur, sub greutatea mainii mele, si nu inteleg de ce. Nu mai stiu exact ce se intampla.

Sunt strivit intre piatra si durere. Piatra imi spune fii barbat insa durerea este tot ceea ce imi aminteste de mine, partea pe care inca n-am uciso in cruciada de extinctie a slabiciunii. Nu vreau sa ma sterg, nu vreau sa te sterg, nu vreau sa strivesc sub piatra ultima farama de umanitate.

Este ce vreau eu. Imi amintesc. Eu vreau asta.

Si atunci de ce imi bate inima atat de repede?

De ce imi simt fluxul gandurilor dizolvandu-se sub biciul lor?

Stau in genunchi, sleit de puteri, acoperit de transpiratie rece, inima mi se zbate in piept ca o captiva ce isi simte libertatea doar la un zid de carne distanta, stau intre ei doi, si le simt cearta, le aud strigatele si ii rog continuu sa moara. Macar unul dintre ei. Unul ma striveste cu piatra iar celalalt ma arde dizolvandu-ma cu slabiciunea.

Daca imi pierd mintea, pierd tot.

Inca nu stiu daca sunt ok sa pierd tot, pentru a imi pastra mintea.

5.

Sa stam amandoi in pat, sa o tin in brate, sa ne privim ochi in ochi, la o distanta de jumatate de palma, sa o mangai, sa o sarut si sa imi acorde acea privire.
Sa vad in ochii ei acea profunzime, sa vad atat de multe intr-o singura privire.
Teama, frica.... oare chiar merit?
Speranta...viitorul
si iubire, ATATA iubire, atat de adanc si profund incat simt cum privirea ei ma patrunde pe mine si imi citeste sufletul, ma simt gol si atat de slab, vad atata claritate in ochii ei si tot ce citesc simt ca ma citeste pe mine.
Acea privire plina, o privesc, o primesc si simt cum imi tremura buzele, si stiu ca in curand voi incepe sa lacrimez, dar nu ma pot opri, nu o pot opri si desi vreau sa imi ascund eu privirea nu pot.
Dar incet, incet...ochii ei incep sa se inchida si in timp ce o mangai, in timp ce o privesc, adoarme usor,..insa pana la inchidere, privirea, desi intensitatea variaza, se pastreaza, si simt cum pot sa respir, simt cum sunt cuprins de frumusetea inaltatoare a momentului in care o pot privi cum adoarme in bratele mele.
Si mi se pare unul din lucrurile cele mai frumoase, cele mai profunde, mai adanci.

Nu stiu, spune-mi tu altele....serios, spune-mi

Frumusetea trebuie sa fie impartasita, si daca poti....restul trebuie uitat.