Pentru Oana si Alexandru

Tu ai fost, tu ESTI, Alexandru cel care mi-a cutremurat realitatea, mi-ai penetrat toate zidurile cu o furie atat de intensa, incat totul a ramas distrus si incomplet dupa ce uraganul tau a disparut din viata mea. N-am apucat sa iti spun asta, dar, m-am tot gandit in timpul asta la tine, la mine, la noi, am incercat sa inteleg cat mai mult, am incercat sa TE inteleg de fapt, am incercat sa inteleg de ce am ramas blocata in sentimentele pentru tine, in timp ce am incercat sa inghit gandul ca tu ai trecut mai departe.

Privind inapoi la mine, la noi, la tine, inteleg acum ca de fapt nu am inteles nimic din ce trebuia. Nu te-am inteles pe tine, nu am inteles tacerea ta, nu am inteles ezitarea ta, nu am inteles frustrarile si demonii. Nu ti-am inteles retragerea subita, brutala, si in timp ce eram cuprinsa, chiar inecata in tot uraganul acela de sentimente, eu auzeam si nu aveam timp sa te patrund.

Alexandru, as vrea sa cred ca acum inteleg.

As vrea sa ma crezi.

Stiu, cand nu ti-am mai raspuns atunci la telefon, ai incercat sa ma cauti prin toate modalitatile si ai sfarsit prin a te simti tradat de mine. Ai trecut prin niste stari ingrozitoare si astea, poate ca ai vrut, poate ca n-ai vrut, ti-au ars toate sentimentele pentru mine, te-ai aruncat cu toata inima incercand sa ma gasesti si te-ai consumat, in orele alea, incercand sa ma gasesti ai fost atacat de demonii tai, de frica ta, de anxietatea ta, de slabiciunea ta si ramanand singur cu ele, ai incercat sa lupti, dar eu nu mai eram acolo. Erai doar tu. Te lasasem singur. In momentele acelea, ai simtit ca eu, te-am tradat.

In tot timpul asta, Alexandru, am privit totul din punctul meu de vedere, prin mintea mea, incercand sa iti descifrez actiunile, starile, cuvintele, prin mintea mea, insa acum mi-am dat seama ca asta a fost greseala mea de la inceput. Nu pot sa te inteleg prin mintea mea. Si poate nici tu prin a ta pe mine. De asta am avut si am nevoie sa te deschizi, sa imi spui, dar, mi-am dat seama poate prea tarziu, am nevoie sa te ascult, nu sa ma asculti.

Esti o fire complicata Alexandru, esti inchis. Am vazut asta, si in graba mea, in deschiderea mea, poate ca nu mi-am dat seama ca te-am inhibat pe tine, nu ti-am dat spatiu si timp sa imi arati cum esti tu cu adevarat.

Dar eu am vazut cum esti tu de fapt, putin. Prea putin. Vreau mai mult.

Am vazut, si inteleg acum, ca ai toata personalitatea impartita in doua parti.

Una este plina de demonii tai, de frica ta, de anietatile tale, de angoasele tale, de complexele tale, este o parte dura ca piatra, este partea care pare sa fie cea mai puternica, si le arati multora partea asta. Le arati controlul tau, dominanta ta, ii supui la teste, asa cum m-ai supus si pe mine,  teste, pedepse, incercari.

Dar am vazut si adevaratul tu, Alexandru. Am vazut blandetea, am vazut afectiunea, am vazut iubirea si cat de mult ai tu de daruit. Iar toate astea m-au facut sa ma indragostesc de tine. M-au facut sa ma simt iubita si conectata cu cineva int-un mod in care nu am mai simtit niciodata. Iubita, Alexandru. Vruta. Si apoi te-ai retras, pentru ca te-ai simtit abandonat.

Iar eu m-am simtit la randul meu abandonata, blocata, pierduta.

Poate ai dreptate, poate ne-am grabit. Poate.

Dar acum, abia acum inteleg atat de multe.

Si vreau sa te ascult, vreau sa inteleg tot.

Si vreau sa stiu

Tu mai vrei?