M/M

Te-am vazut plangand, ti-am auzit suspinele, ma uit la tine si vad cum iti tremura buzele si pumnii inclestati, cu ochii scosi din orbite, te uiti la mine, disperat cauti intelegere si mila in mine.

imi strigi in continuu ca nu esti o piatra, ca nu poti, nu vrei sa te opresti.

ma uit la tine si tot ce vad este...o umbra.

incerc sa nu respir, sa nu te ating, sa nu impart acelasi spatiu cu tine. sa nu ma manjesc de slabiciunea care se prelinge din tine prin toti porii.

te uiti la mine, ingenuncheat si incerci cu disperare sa ma convingi pe mine ceea ce tu alegi sa crezi.

Copile...dragul meu.

m-am apropiat, totusi, ti-am ridicat usor capul si m-am uitat in ochii tai, te-am fortat sa intelegi ca te uiti in proprii tai ochi.

ti-am luat palmele tremurande in mainile mele si zambind, ti-am sarutat fruntea. 

ti-am spus sa te ridici, si, mirat, ti-ai dat seama ca poti.

*singurul care te ingenuchiaza, esti tu, dragul meu* ti-am spus prinvindu-te in ochii inlacrimati.

m-ai intrebat cine sunt, si zambind milostiv, asa cum o mama ce trebuie sa fuga pentru a se salva isi priveste fiul ranit care o trage inapoi cu slabiciunea lui, ti-am sopit...

*sunt uitarea, sunt iertatea, sunt puterea*

simt cum te trece un fior rece pe spate..

nu esti inca pregatit

*sunt ingerul tau pazitor, sunt diavolul tau, sunt ce vrei tu, insa...mai presus de toate, sunt cel care te va ucide si senin va calca pe cadavrul tau pentru a te inlocui*

iti aud gandurile, sunt o voce ce imi sopteste constant in minte

simti cum te dizolvi in neant

simti cum te pierzi in umbra din care te-ai nascut...

simti cum mori...

ti-am pus pana pe ochi si mi-am intors capul, nu vreau sa te vad, nu vreau sa te aud, nu vreau sa te simt

*cu sau fara tine, dragul meu*

*cu sau fara tine..*

Am vorbit cu Dumnezeul meu azi si mi-a zis ca ii este rusine de ce ceea ce am facut si de ceea ce am devenit.

Am vorbit cu Diavolul meu azi si mi-a spus ca nu se simte vinovat.

Iar eu i-am crezut. Pentru ca si eu simt la fel.

Un singur drept

Un singur drept am, sa ma bucur de fericirea ta.

Ma autoflagelez cu biciul amintirilor, si fiecare lovitura, pe care mi-o administrez singur, cu buna stiinta, o simt ca o placere, pentru ca am simturile atat de confuze, incat probabil, ca am inceput sa simt din durere, placere. Si cu fiecare lovitura, sentimentul incert de placere se perpetueaza, dar dispare rapid. Si stiu, stiu cu fiecare lovitura, stiu ca desi ma mint, este si se va continua cu o durere sfasietoare. In cel mai bun caz, cu o amortire.

Ma foiesc, ma intorc, strang din dinti, transpirat, tremur, te caut prin pat. Incerc sa ma lupt cu toti demonii , imi spun ca e tarziu, respir, imi repet, va fi bine, zambesc.

Si o iau de la capat.

Incerc sa imi impun faptul ca eu am vrut asta, incerc sa ma conving ca este ceea ce simt ca vreau. Ma simt singur, simt ca ma inec singur, sub greutatea mainii mele, si nu inteleg de ce. Nu mai stiu exact ce se intampla.

Sunt strivit intre piatra si durere. Piatra imi spune fii barbat insa durerea este tot ceea ce imi aminteste de mine, partea pe care inca n-am uciso in cruciada de extinctie a slabiciunii. Nu vreau sa ma sterg, nu vreau sa te sterg, nu vreau sa strivesc sub piatra ultima farama de umanitate.

Este ce vreau eu. Imi amintesc. Eu vreau asta.

Si atunci de ce imi bate inima atat de repede?

De ce imi simt fluxul gandurilor dizolvandu-se sub biciul lor?

Stau in genunchi, sleit de puteri, acoperit de transpiratie rece, inima mi se zbate in piept ca o captiva ce isi simte libertatea doar la un zid de carne distanta, stau intre ei doi, si le simt cearta, le aud strigatele si ii rog continuu sa moara. Macar unul dintre ei. Unul ma striveste cu piatra iar celalalt ma arde dizolvandu-ma cu slabiciunea.

Daca imi pierd mintea, pierd tot.

Inca nu stiu daca sunt ok sa pierd tot, pentru a imi pastra mintea.

5.

Sa stam amandoi in pat, sa o tin in brate, sa ne privim ochi in ochi, la o distanta de jumatate de palma, sa o mangai, sa o sarut si sa imi acorde acea privire.
Sa vad in ochii ei acea profunzime, sa vad atat de multe intr-o singura privire.
Teama, frica.... oare chiar merit?
Speranta...viitorul
si iubire, ATATA iubire, atat de adanc si profund incat simt cum privirea ei ma patrunde pe mine si imi citeste sufletul, ma simt gol si atat de slab, vad atata claritate in ochii ei si tot ce citesc simt ca ma citeste pe mine.
Acea privire plina, o privesc, o primesc si simt cum imi tremura buzele, si stiu ca in curand voi incepe sa lacrimez, dar nu ma pot opri, nu o pot opri si desi vreau sa imi ascund eu privirea nu pot.
Dar incet, incet...ochii ei incep sa se inchida si in timp ce o mangai, in timp ce o privesc, adoarme usor,..insa pana la inchidere, privirea, desi intensitatea variaza, se pastreaza, si simt cum pot sa respir, simt cum sunt cuprins de frumusetea inaltatoare a momentului in care o pot privi cum adoarme in bratele mele.
Si mi se pare unul din lucrurile cele mai frumoase, cele mai profunde, mai adanci.

Nu stiu, spune-mi tu altele....serios, spune-mi

Frumusetea trebuie sa fie impartasita, si daca poti....restul trebuie uitat.

Acea mica minciuna numita liberul arbitru

Si e incredibil cum ma poti duce de pe crestele de munti in cele mai adanci rape si apoi, brusc iar in cer si ma las purtat caci nu mai am control.

Iar voina de a ma impotrivi se pare ca m-a parasit de mult.
Cu mine ramane doar speranta oarba ca ma vei lasa sa plutesc cat mai mult in cer inainte de a ma prabusi..

Scrisoarea care nu a mai apucat sa fie trimisa

Zambind, imi amintesc de vremurile cand trimiteam si primeam scrisori de la fete. Eram atat de  mic, atat naiv, atat de sincer si atat de visator.

Acum, cand singurul lucru care s-a schimbat cu adevarat este partea cu "mic", zambesc cand vad ca ma surprinde dorul de a scrie iar o scrisoare....de data asta tie.

Vreau sa iti scriu, vreau sa imi simti emotiile, vreau sa imi citesti gandurile, in stilul meu, in inflexiunile mainii ce tremura sub gandul mult prea apasator, in tremuratul ce rezoneaza cu buzele ce murmura usor tot ce mana, submisiva, iti asterne pe foaie, aratand totul, dar in acelasi timp, sperand ca ceva va ramane ascuns. In vocea mea nu vei avea incredere, in ochii mei cu atat mai putin, iar mainile mele nu pot fi sincere in preajma ta decat daca sunt ocupate cu scrisul, asa ca poate...

Dar ce as putea sa iti scriu? ce as putea eu sa iti spun ce deja nu stii, ce deja nu ai auzit prin altfel de vorbe, prin alta gura...

Da, stiu, esti independenta, esti puternica, esti inteligenta si nimeni nu iti spune tie ce sa faci..
Asa, si?
O sa iti spun oricum ce sa faci, o sa iti scriu, sa ma crezi atunci cand iti spun ca..

Privindu-te, iti simt sensibilitatea si profunzimea in care simt ca ma andancesc si ma pierd total, asa cum numai in frumuste pot sa ma pierd, sa ma dizolv, sa uit de mine, si privind cu ochii mari, total dezarmat, sa ma intreb cum, dupa ani de rani cicatrizate, si prin unele ce inca sangereaza, totusi iti pot simti mireasma puritatii, a sensibilitatii.
Auzindu-ti vocea, caut prin mii de cuvinte, acele cuvinte, pe care le scapi, care ma reduc total la tacere..
Si ma refer la acele cuvinte de tandrete ce ma fac sa tac, sa raman cu gura deschisa si sa ascult...ca poate poate, dar neah...esti mult prea controlata, nu?
Oare cum as putea sa iti explic mai bine cum atunci cand inchid ochii, imi amintesc cum simteam stropii de ploaie pe fata si tot ce simteam era mangaierea stropilor si atingerea ta....despre care am tot vrut sa iti vorbesc..prin trandafiri.
Dar nici macar trandafirii nu ar putea sa iti explice exact cum e atingerea ta, caci asta ar insemna ca un trandafir sa te faca sa zambesti la o simpla atingere, sa simti cum toata fiinta iti amuteste..
Si cum ar putea sa iti explice un trandafir cum saruti cand eu, cu greu imi gasesc cuvintele?
Si abia acum imi dau seama ca imi ating buzele cand iti scriu...
da...si zambesc

Ma pierd...
Ma pierd in saruturile tale
Ma pierd in atingerea ta
Ma pierd in parfumul tau

Atat de mult incat simt ca doar langa tine ma pot regasi.

Dar ce stiu eu...sunt doar un copil. Nu?

Iar tu esti mult prea neincrezatoare sa crezi macar un cuvant.
Insa, Domnisoara, am prea putine de pierdut cand batalia a fost deja pierduta, ca sa imi mai pese daca, tu, crezi sau nu.
Dar ce frumos ar fi..

Cu drag si cu un zambet tremurat....

Cristi

Uitare, pt 2.

Am soarele care ma imbratiseaza dimineata pana ma incalzeste,

Am vantul care ma indruma spre casa, mergand alaturi de mine,

Am luna ce ma saruta in fiecare seara,

Am marea care ma asteapta noapte de noapte, suspinand cu fiecare val,

Iar eu, tot ce trebuie eu sa fac, este sa imi amintesc ca doar de…..ele trebuie sa imi fie dor

Insa fiintei mele, se pare, ii e dor de tine…

Dandu-mi de inteles ca starea efemera de fericire nu o voi mai putea gasi in tot restul universului, ci doar in tine, tu, care cu un singur zambet, o presari in adancul meu.

Si incep usor sa inteleg ca inima se incapataneaza in a se lasa cuprinsa  de dorul unor zambete, unor priviri, unor ganduri, unor amintiri, unor buze si atingeri mult prea delicate.

Cautand zadarnic un substitut, imi dau seama ca imbratisarile soarelui nu imi vor umple golul lasat de lipsa unei singure imbratisari de a ta. Mii de imbratisari ale soarelui nu imi vor fi de ajuns pentru a uita o singura mangaiere.

Imi simt buzele cum freamata, soptind-mi infometate ca si-au gasit echilibrul dansand in ritmul catifelat al buzelor tale, imi simt zambetul cum imi cuprinde intreaga fiinta atunci cand te tin de mana, si curgand, imi ghidez intunericul prin conturul cicatrizat al durerii tale.

Te aseman cu un trandafir a carui coroana de spini s-a nascut din necesitatea de a proteja petalele mult prea delicate, insa acei spini nu pot ascunde aroma catifelata si nici rosul salbatic al petalelor tale, acestea ademenind pe multi, sunt sigur..

Luna imi trimite in continuare ale ei sarutari lungi, insa eu, visator si distant, ii raspund din priviri ca nu de ale ei saruturi imi este dor. Si simt cum parca totul in jur se estompeaza, iar fericirea ma asurzeste la zgomotul absurd al lumii. Aud cum linistea incepe sa isi gaseasca timid un loc...

Redusa la tacere de un sarut al buzelor tale, marea ma priveste muta si intreg universul se estompeaza, iar luna, zambindu-mi , vegheaza asupra viselor mele in timp ce eu…..

Zambesc..

Visez..

Si intepandu-ma in spinii tai, imi simt dorul petalele tale..

Uitare

Am soarele care ma imbratiseaza dimineata pana ma incalzeste,

Am vantul care ma indruma spre casa, mergand alaturi de mine,

Am luna ce ma saruta in fiecare seara,

Am marea care ma asteapta noapte de noapte, suspinand cu fiecare val,

Iar eu, tot ce trebuie eu sa fac, este sa imi amintesc ca doar de…..ele trebuie sa imi fie dor.