Care e rostul să te fac să mă placi,
dacă la sfârșit.
când în sfârșit mă placi,
eu nu mă mai plac pe mine?
Și care e rostul să te ascult,
dacă ascultându-te
eu nu m-ascult pe mine?
De ce să plec urechea la vorbele străine
ce-mi sunt prea reci, când prea puțin
vor mai conta, când voi uita de tine?
De ce să caut, și să sper ca lângă tine
îmi voi gasi pacea ce nu știu a o căuta în mine?
De ce naiv renunț la mine
Spre a mă ofili orbește-n tine?
O minte, și o viața am
și sângele ce-mi curge-n vene
nu îl voi scurge pe altarul tău,
nu îl voi mânji cu anateme
Nu imi voi îngropa cadavrul
în normalitatea ta
nu-mi voi sădi răsadul
în mintea altcuiva
Nu te urăsc, nu îmi mai pasă
Nu vreau să te mai cred Aleasă
Nu vreau sa fiu altarul tau
Nici jertfă nici călău
Nebunul am fost eu
când am gândit ca poate
voi fi iubit pentru ce-s eu
Întreg, nu în bucate
Și prost am fost, și prea credul
De am crezut ideea
Că pot fi inteles complet
De ce-a născut Femeia.
fain... ;)
RăspundețiȘtergerecrezi c-ai putea ca să mai scrii,
cu rimă, sau doar poezii,
căci sentimente-n zbuciumare,
se vindecă, doar ca atare!