Am crezut c-am auzit iar marea

Am crezut c-aud chiar marea
Din stelele argintii
Din luna ce-mi surade
Prin norii fumurii

Crezui c-aud iar marea
Si vocea ta cea lina,
Deschisei iara geamul
Caci dorul imi suspina

Crezui c-aud iar marea
Si fata ta senina
Cu miile de zambete
In minte-mi revenira

Crezui c-aud iar marea
Dar vantul era poate
Venind grabit s-aduca
Un vuiet lung de moarte

Si tu si marea, draga,
Un gand mi-ati mai ramas
Si bantui asta lume
Pentru un bun ramas

Caci tu esti vie,
Iar eu sunt rece
Si oasele ma dor
Sub greutatea
Blestemei Popilor

Care e rostul?

Care e rostul să te fac să mă placi,
dacă la sfârșit.
când în sfârșit mă placi,
eu nu mă mai plac pe mine?

Și care e rostul să te ascult,
dacă ascultându-te
eu nu m-ascult pe mine?

De ce să plec urechea la vorbele străine
ce-mi sunt prea reci, când prea puțin
vor mai conta, când voi uita de tine?

De ce să caut, și să sper ca lângă tine
îmi voi gasi pacea ce nu știu a o căuta în mine?
De ce naiv renunț la mine
Spre a mă ofili orbește-n tine?

O minte, și o viața am
și sângele ce-mi curge-n vene
nu îl voi scurge pe altarul tău,
nu îl voi mânji cu anateme

Nu imi voi îngropa cadavrul
în normalitatea ta
nu-mi voi sădi răsadul
în mintea altcuiva

Nu te urăsc, nu îmi mai pasă
Nu vreau să te mai cred Aleasă
Nu vreau sa fiu altarul tau
Nici jertfă nici călău

Nebunul am fost eu
când am gândit ca poate
voi fi iubit pentru ce-s eu
Întreg, nu în bucate

Și prost am fost, și prea credul
De am crezut ideea
Că pot fi inteles complet
De ce-a născut Femeia.