M/M

Te-am vazut plangand, ti-am auzit suspinele, ma uit la tine si vad cum iti tremura buzele si pumnii inclestati, cu ochii scosi din orbite, te uiti la mine, disperat cauti intelegere si mila in mine.

imi strigi in continuu ca nu esti o piatra, ca nu poti, nu vrei sa te opresti.

ma uit la tine si tot ce vad este...o umbra.

incerc sa nu respir, sa nu te ating, sa nu impart acelasi spatiu cu tine. sa nu ma manjesc de slabiciunea care se prelinge din tine prin toti porii.

te uiti la mine, ingenuncheat si incerci cu disperare sa ma convingi pe mine ceea ce tu alegi sa crezi.

Copile...dragul meu.

m-am apropiat, totusi, ti-am ridicat usor capul si m-am uitat in ochii tai, te-am fortat sa intelegi ca te uiti in proprii tai ochi.

ti-am luat palmele tremurande in mainile mele si zambind, ti-am sarutat fruntea. 

ti-am spus sa te ridici, si, mirat, ti-ai dat seama ca poti.

*singurul care te ingenuchiaza, esti tu, dragul meu* ti-am spus prinvindu-te in ochii inlacrimati.

m-ai intrebat cine sunt, si zambind milostiv, asa cum o mama ce trebuie sa fuga pentru a se salva isi priveste fiul ranit care o trage inapoi cu slabiciunea lui, ti-am sopit...

*sunt uitarea, sunt iertatea, sunt puterea*

simt cum te trece un fior rece pe spate..

nu esti inca pregatit

*sunt ingerul tau pazitor, sunt diavolul tau, sunt ce vrei tu, insa...mai presus de toate, sunt cel care te va ucide si senin va calca pe cadavrul tau pentru a te inlocui*

iti aud gandurile, sunt o voce ce imi sopteste constant in minte

simti cum te dizolvi in neant

simti cum te pierzi in umbra din care te-ai nascut...

simti cum mori...

ti-am pus pana pe ochi si mi-am intors capul, nu vreau sa te vad, nu vreau sa te aud, nu vreau sa te simt

*cu sau fara tine, dragul meu*

*cu sau fara tine..*

Am vorbit cu Dumnezeul meu azi si mi-a zis ca ii este rusine de ce ceea ce am facut si de ceea ce am devenit.

Am vorbit cu Diavolul meu azi si mi-a spus ca nu se simte vinovat.

Iar eu i-am crezut. Pentru ca si eu simt la fel.

Un singur drept

Un singur drept am, sa ma bucur de fericirea ta.

Ma autoflagelez cu biciul amintirilor, si fiecare lovitura, pe care mi-o administrez singur, cu buna stiinta, o simt ca o placere, pentru ca am simturile atat de confuze, incat probabil, ca am inceput sa simt din durere, placere. Si cu fiecare lovitura, sentimentul incert de placere se perpetueaza, dar dispare rapid. Si stiu, stiu cu fiecare lovitura, stiu ca desi ma mint, este si se va continua cu o durere sfasietoare. In cel mai bun caz, cu o amortire.

Ma foiesc, ma intorc, strang din dinti, transpirat, tremur, te caut prin pat. Incerc sa ma lupt cu toti demonii , imi spun ca e tarziu, respir, imi repet, va fi bine, zambesc.

Si o iau de la capat.

Incerc sa imi impun faptul ca eu am vrut asta, incerc sa ma conving ca este ceea ce simt ca vreau. Ma simt singur, simt ca ma inec singur, sub greutatea mainii mele, si nu inteleg de ce. Nu mai stiu exact ce se intampla.

Sunt strivit intre piatra si durere. Piatra imi spune fii barbat insa durerea este tot ceea ce imi aminteste de mine, partea pe care inca n-am uciso in cruciada de extinctie a slabiciunii. Nu vreau sa ma sterg, nu vreau sa te sterg, nu vreau sa strivesc sub piatra ultima farama de umanitate.

Este ce vreau eu. Imi amintesc. Eu vreau asta.

Si atunci de ce imi bate inima atat de repede?

De ce imi simt fluxul gandurilor dizolvandu-se sub biciul lor?

Stau in genunchi, sleit de puteri, acoperit de transpiratie rece, inima mi se zbate in piept ca o captiva ce isi simte libertatea doar la un zid de carne distanta, stau intre ei doi, si le simt cearta, le aud strigatele si ii rog continuu sa moara. Macar unul dintre ei. Unul ma striveste cu piatra iar celalalt ma arde dizolvandu-ma cu slabiciunea.

Daca imi pierd mintea, pierd tot.

Inca nu stiu daca sunt ok sa pierd tot, pentru a imi pastra mintea.