Beautiful trash

White trash beautiful
My little pain Queen
The only fuck doll that I'll ever need

You could've found a better guy
But fuck it, it's your turn to cry
I swear to God it's true
Fuck it..

I'm really missing you

You look real cute
And you look just fine
But all your filth inside is what made you mine

You take a fucking fist-full of pills to forget
The pretty fucking filth we made in your bed
I guess if there was a pill for regret
I'd chug myself a bottle full of that shit

You're flashing your smile at me,
But baby-doll I know it's broken,
Cos I can see behind it all,
And deep-cut the wound that's open

She likes the pain, oh yeah she takes it well
I guess there's nothing better than a choking thrill
You go ahead now doll, and wash that scent of mine
But I'm already buried deep inside your mind

You turn your life around and walk the whole 9 mile
You dye your hair, you burn those clothes and wear a smile
You do just about everything you can
To really forget the fact that i was in your bed

Now, baby you just go ahead and look real pure
And find another guy that'll make you purr
And you just go ahead and leave me behind

Well...

Hope you won't find yourself another worthless swine

Simt o mireasma efemera..

Simt o mireasma efemera..

Simt o aroma imbietoare...

Simt un parfum dulce impins usor catre mine de adierea gandurilor tale..

Simt un miros apasator de slabiciune...

Iti simt aroma pregnanta de un dulce mult prea greu a putrefactiei inimii si a mintii

Simt mirosul descompunerii cadavrului unui ideal

Simt cum iti este afectata iar ratiunea, vad cum te pierzi, cum te indepartezi cu totul, vad cum mintea, inima si sufletul ti se sudeaza invelite intr–o minciuna imbietoare pentru care, oarba, esti atat de dispusa sa renunti la dreptul tau divin de alege.

Draga mea, te-ai imbolnavit, iar….de sentimente.

Cum as putea sa te dispretuiesc?

Cum as putea sa te cert?

Nu.

Privesc doar intristat, cu profunda amaraciune la aceste lanturi cu care, cu zambetul pe buze, iti pedepsesti inima si mintea, privesc cum singura, caci slabiciunea este o povara individuala, te vei lasa iar ingropata sub minciunile cu care singura te hranesti..

Le vad in ochii tai, in zambetul tau, le simt in imbratisarea si in suspinul fin pe care tu nu il  percepi inca, le simt in toata fiinta ta.

.. speranta, dorinta, iubirea…singuratatea

…..si iti prevestesc tristete, regrete si lacrimi

Vad ce se ascunde sub zambetul amar si ochii visatori.

Vad cum te agati de fiecare particica buna, incercand cu disperare sa ignori faptul ca de fiecare particica de placere se tin cu ghearele insangerate cate 10 parti de amaraciune. Caci, de fiecare mica speranta ce salasluieste in sufletul tau nutrind implinirea, se agata cate 10 regrete ce asteapta sa o infunde in dezolare.

Cum as putea sa nu te citesc?

Cum as putea sa zic acestea daca in tine nu as vedea pur si simplu oglindirea intunericului slabiciunii mele?

Aceeasi speranta, aceleasi regrete le regasesc si le resimt in tine, in vorbele tale, in privirea ta, in acel zambet rece cu care incerci sa ascunzi inevitabila nastere a regretelor.

Ma tem ca atunci cand avem ca ultim camarad acel perfid supravietuitor, speranta, deja am cedat toata puterea asupra liberului arbitru, moralitatii si respectului de sine.

Ajungem sa apucam cu toata forta speranta de mana si inchizand ochii o lasam sa ne poarte prin intunecatul somn al ratiunii. Si cu fiecare treapta de care trecem, in timp ce ne taram in genunchi, in timp ce ne infigem unghiile mai adanc in mana sperantei ce pare din ce in ce mai efemera, mai transparenta si mai imateriala, realizam la un moment dat ca infigem unghiile in propriile maini. Si singurul gand ce ne bantuie mintea in acele momente este ca speranta ne-a parasit de mult, ca noi suntem singuri, in timp ce coboram din ce in ce mai adanc in somnul ratiunii. Un fior de transpiratie rece simtit ca o lama de cutit se prelinge pe sirea spinarii, fiecare fir de par se ridica iar noi tinem ochii inchisi, din ce in ce mai stranse pleoapele, pana doare. Si ne concentram pe durere in timp ce cu fiecare treapta ne justificam singuri zdrobirea viselor, respectului de sine, a moralitatatii, a eticii…
Ne inchinam la acelasi idol distant, insa fiecare dintre noi in templul personal al singuratatii. La fel ca si tine, m-am tarat in genunchi ca sa fiu cat mai aproape de el, lasand in urma o dara neagra si vascoasa de regrete. Doar ca idolul meu nu poate disparea. Icoana mea este o idee, un ideal a carui realitate, o idee creata dupa un om care a murit de foarte mult timp incat incep sa ma intreb daca a existat cu adevarat. Un om poate fi ucis, insa o idee nu poate cu adevarat sa moara decat daca ucizi mintea care o hraneste. 
Idealul la care ma rog in genunchi emana o mireasma dulce, imbietoare care imi mangaie simturile dandu-mi puterea sa ma mint in continuare. Insa, eu sunt constient de faptul ca aceasta mireasma este data de mirul fin al sperantelor in care cufund continuu cadavrul pietrificat al amintirilor trecute, al regretelor vechi, al regretelor noi ce asteapta sa se nasca si sa contureze buzele, parul, pielea si sanii idealului. Insa, eu ca multi dintre oameni, refuz sa simt mucegaiul oportunitatilor pierdute, al iubirii moarte si ma concentrez asupra noilor sperante, noilor vise, ce curg din mine ca un mir, mirul in care scufund trecutul, idealizand, idolatrizand, sperand, visand.
Ne rugam la acel sicriu pe care noi il percepem ca avand mireasma firava si fina a sperantei. Atat de orbi, in loc sa ne lasam pe noi insine sa percepem mirosul intepator al descompunerii unui cadavru, decaderea, putrezirea vointei.

Asta e dragostea.

Asta e slabiciunea.

Este dreptul tau sa suferi, insa este blestemul tau sa suferi singura.

Dar ce stiu eu?
De ce te aseman eu pe tine cu mine? Poate ma insel, poate tu nu esti ca mine. Poate tu esti straina cu adevarat la astfel de suferinta, poate tu nu te minti. Poate ca tu, de fapt, nu mi te asemeni in suferinta insa eu aleg sa cred asta pentru a hrani in mine speranta ca templul meu nu este cu adevarat solitar. Poate tu nu vei suferi. Poate dragostea ta este cu adevarat impartasita.

Poate..

Universul este atat de mare incat orice actiune a noastra este nesemnificativa.

Universul este atat de mare incat orice actiune a noastra este nesemnificativa.

Este una din cele mai mari prostii pe care le-am auzit. Cum ramane cu acele vorbe pe care acum cativa ani, intr-o discutie atat de nesemnificativa, pe care am uitat-o in secunda in care s-a terminat, le-am aruncat in mintile a doi prieteni, urmand ca dupa ani, cand m-am trezit din somnul constiintei sa aflu ca acele vorbe nesemnificative au dus la plecarea lor din tara si cladirea unui viitor la care eu pot doar sa visez?

Este pur si simplu atat de limitativ sa crezi ca nu ai nici o putere, sa nu realizezi cat de mult poti influenta persoanele din jur, cat de mult le poti schimba vietile.

Pare atat de ireal cum un singur sarut poate, ca o idee, sa patrunda in minte, sa penetreze constientul si de-a lungul timpului, crescand, sa infloreasca intreaga fiinta, sa creeze o ideologie…sperante…vise.

Un singur zambet a fost de ajuns sa imi schimbe intreaga stare de spirit, un singur si poate prea comun zambet de la o persoana care poate ca le ofera mult prea des..

Gandeste-te doar cat de mare este impactul in viata cuiva, atunci cand, fara sa stii, ii oferi, fara sa iti pese “o vorba buna”, gandeste-te cat de mult ai distrus si cum de usor ai ucis si ultimul gram de speranta exact in miile de momente pe care le-ai uitat deja.

Tu, eu, cu totii suntem aripile fluturilor care schimba lumea din jurul nostru, si fie ca iti dai sau nu seama, ne schimbam universul cu fiecare bataie a inimii. Esti atat de puternic incat poti cladi stari de spirit si distruge idei prin simple cuvinte.

Acum mult timp, o simpla propozitie a fost de ajuns sa zdruncine ani indoctrinati de religie. Iar un singur Nu este de ajuns sa iti schimbe intreaga mentalitate, un singur Nu este de ajuns sa te hotarasti sa pleci din tara.

Privesc cu un gust amar in trecut, imi dau seama ca niste simple vorbe aruncate unei prietene dragi, niste vorbe ce reflectau o incapatanare extrem de infantila, au dus in timp la pierderea unuia din putinii mei prieteni adevarati. Niste vorbe care atunci au parut justificate, dar pe care, iar, le-am uitat imediat dupa ce au fost rostite, au infectat, reducand intreg oceanul de posibilitati la un singur rezultat. Obligatia ca intreaga viata sa traiesc fara a avea alaturi prietenia adevarata neconditionata. O simpla propozitie spusa de mine ducand la o alegere a ei ce a schimbat cursul vietii ei pentru totdeauna, schimbandu-i universul, m-am autoexclus din universul ei, mutilandu-mi inconstient propriul univers, influentand astfel alegerile mele viitoare, in consecinta universul celor care au ramas inca in jurul meu.

Poate ca nu esti persoana care sa schimbe directia unei comete, desi poti fi, daca asta vrei, insa esti acea persoana care schimba constant persoanele din jurul tau, constant produci consecinte ce te afecteaza nu doar pe tine, sau, chiar deloc pe tine. Esti acea persoana care poate sa creeze, distruga si schimba universul propriu, dar si univerul celor din jur.

Tu, ca om, esti suma experientelor, esti produsul influentelor, esti un tablou in continua pictura, ce schimba in acelasi timp pictorul insa si pe cei care arunca o privire tabloului, in treacat.

Daca ai putea sa le arati fiecaruia dintre pictori cat de mult au avut influenta in viata ta, daca ai putea fi constient de fiecare factor definitoriu care ti-a cladit viata asa cum e ea acum, ai fi mai atent la cuvintele pe care le arunci? Ai fi mai retinut la  zambetele pe care le oferi?

Sau ti-ai continua sirul de amintiri create si lasate in urma, gandind ca liberul arbitru al fiecaruia este destul de puternic cat sa nu fie influentat

De un simplu sarut…

De un simplu zambet…

De niste vorbe aruncate..