Prins intre chemarea sufletului si dorintele trupului, am mers cu bocancii pe carari fine, spunand cu gura ce simeam cu inima. Sufletul imi spunea ca trebuie sa imi urmez calea, insa nu mi-am dat seama ca exista o mare diferenta intre dialogul inimii si cel al gurii.
Sufletul imi zicea trebuie sa plec, sa cresc, sa calatoresc, sa ma ratacesc.
Insa ti-am vorbit cu gura si ti-am zis ca vreau sa plec sa ma fut cu alte femei.
Stiu sigur ca dorinta adevarata era a sufletului, nu a gurii, caci imediat ce am plecat, mi-am dat seama ca imi urmez dorinta sufletului, nu a gurii. E ca si cum as avea 2 voci, si daca nu aleg sa vorbesc cu cea a intelepciunii sufletului, vorbesc cu imaturitatea corpului, cea din urma fiind cea predefinita.
Ti-am vorbit cu gura, si m-ai ascultat cu urechea.
Si au fost urmari, pentru amandoi. Consecinte de care am fugit cat am putut, peste mari si tari, dar imediat ce am ajuns intre 4 pereti, eu cu mine, imediat ce m-am oprit, m-au ajuns din urma si m-au pedepsit, mi-au aratat ca nu am unde sa fug, oricat as fugi, oriunde as fugi, trebuie la un moment dat, sa ma opresc, si in momentul ala, ele vor fi acolo, asteptand, pregatite de pedeapsa. Si m-am ascuns in ura, m-am luptat cu durerea, mi-am rupt bucati din mine si m-am mintit, orice ca sa nu privesc durerea adevarata in fata. Si ma durea si nu stiam de ce, eram ca un orb care invinuia orice si pe oricine in jur pentru durerea lui.
Dar adevarul este ca durerea adevarata, era responsabilitatea. Lipsa responsabilitatii mai exact. Am fugit de asumarea responsabilitatii si am ales sa cred ca acele consecinte ale tale care radiau durere in mine, care ma dureau pe tine, sunt de fapt, problema si vina ta. Tu ai ales sa faci ceva, si deci, e vina ta.
Insa mi-am dat seama ca nu alegerea ta ma doare, ci alegerea mea.
Ce vreau sa zic, e ca, nu poti sa invinuiesc pe cineva pentru felul cum reactionez eu la durerea provocata de el, pentru ca felul in care eu reactionez, si ma comport in durere, este responsabilitatea mea, mai mare decat a lui.
Insa el poarta vina durerii.
Iar eu am purtat vina durererii tale, si durerii mele.
Durerea ta probabil s-a terminat de mult, a mea....e inca vie. Poate pentru ca invat greu. Poate pentru ca e foarte greu pentru mie sa imi asum responsabilitatea, si aleg sa fug si sa cred ca consecintele nu sunt responsabilitatea mea, insa sunt. Si durerea si consecintele mele si ale tale sunt responsabilitatea mea pentru ca eu am cauzat durerea.
Stiu, am zis ca nasterea durerii este vina mea si responsabilitatea mea si ca felul cum procesezi durerea si consecintele sunt responsabilitatea ta. Apoi am zis ca aceste consecinte sunt responsabilitatea mea.
Nu stiu sa explic. Nu sunt bun la cuvinte.
Asta pentru ca incerc sa iti explic cu gura ce imi spune sufletul. Este imposibil pentru mie sa explic cu gura asta. Asculta-ma cu sufletul si vei intelege.
Sa zicem asa: durerea cauzata tie este vina si responsabilitatea mea.
Felul cum procesezi durerea si ce inveti din ea este responsabilitatea ta.
Consecintele durerii cauzate tie sunt responsabilitatea mea.
Eu, singur, nu inteleg ce am scris.
Dar mai bine nu pot scrie ce simt. Nu pot sa explic mai clar ce simt.
Asculta-ma cu sufletul, nu cu urechea si vei intelege.
Citeste asta cu sufletul, nu cu ochii si vei intelege.
Durerea corpului meu este ca tu te-ai dus si ti-ai tras-o cu altii si ai aruncat la gunoi imaginea pe care am incecat sa ti-o creez.
Durererea sufletului meu este ca eu te-am facut sa te simti ca un nimic si nu apoi am ales sa nu imi asum responsabilitatea pentru asta.
Un vis mi-a explicat diferenta dintre gura si suflet. Asa cum vad eu lucrurile, sunt 2 entitati diferite. Le voi chema, Jucatorul si Marioneta.
Jucatorul este sufletul (sau ceva mult mai mult), cel care sta si se joaca, controleaza marioneta pe tabla de joc, insa este impersonal, intangibil, distant, permanent.
Marioneta este corpul, simturile, trairile, durerea, fericirea, prezentul, efemer.
Tabla de joc este viata, viata pe care o traiesti acum.
Vei juca jocul de mai multe ori, poate....pana vei intelege de fapt care este scopul jocului.
Scopul jocului este trairea vietii, calatoria in sine, si trairea calatoriei in echilibru. Echilibrul dintre Jucator si Marioneta.
Cand se termina jocul, vei fi intrebat, cum ti s-a parut calatoria.
Poti sa traiesti jocul in 3 feluri.
Poti sa alegi sa traiesti jocul din pozitia marionetei, si atunci vei trai viata ca si cum nimic nu exista mai mult decat viata insasi, te vei pierde in durere, vei trai pentru placere si totul, cat de curand, orice ai face, va parea fara sens, fara rost, si vei simti golul crescand. Sau, totul se va termina inainte sa incepi sa simti golul.
Marioneta nu intelege cauza durerii, nu vede nimic in afara durerii, nu poate sa priveasca imaginea de ansamblu si tot ce poate sa faca este sa vorbeasca cu gura si sa auda cu urechea.
Cand jocul se va termina, vei fi intrebat cum a fost calatoria? Ce ai inteles din ea?
Si vei spune ca ai fost foarte bun la a trai printre oameni ai fost un maestru la a trai in prezent, si vei intelege atunci, ca ai inteles scopul Jocului, si ai trait viata, dar nu ai inteles Jocul in sine, caci ai trait viata fara sa intelegi ca exista mult mai mult decat viata.
Poti sa alegi sa traiesti jocul din pozitia Jucatorului.
Si atunci vei trai o viata distanta, plina de intelepciune, gandind tot timpul si traind doar pentru scopul intelegerea suprema a jocului. Vei trai jocul gandindu-te doar la scopul jocului si nu te vei implica foarte mult in joc. Temator, singuratic. Vei privi totul de la distanta si jocul vietii si traitul printre oameni ti se va parea atat de ciudat si de distant de tine.
Cand jocul se va termina, vei fi intrebat cum a fost calatoria? Ce ai inteles din ea?
Si vei spune ca in tot timpul jocului, ai asteptat finalul, si te-ai gandit la final, distantzandu-te de prezent in totalitate. Si vei intelege atunci, ca, ai inteles Jocul in perfectiune, insa nu ai inteles scopul Jocului, nu ai trait. Ai trecut prin viata intelegand toate etapele, dar neintelegand ca etapele au un rost. Si rostul pentru care exista etapele vietii, este ca tu sa treci prin ele. Ai inteles viata asa cum cineva intelege orice, privind de la distanta, si oricat de bine ai observa ceva, nu vei intelege niciodata tot.
Scopul Jocului este sa traiesti, sa simti, sa iubesti, sa simti durere insa nu sa te pierzi in durere, ci sa intelegi scopul durerii.
Pe scurt, sa traiesti intr-un punct de echilibru intre Marioneta si Jucator.
Si poate ca acel punct de echilibru intre Marioneta si Jucator este sa traiesti in prezent, fiind tot timpul constient ca exista ceva mai mult.
Traieste.
Deschide-ti inima catre iubire. Este una din Regulile Jocului.
Deschide-ti inima catre durere. Este una din Regulile Jocului.
Insa nu te pierde in nici una din ele. Este una din Regulile Jocului.
Nu te pierde in durere, ci intelege scopul si motivul ei.
Cel care se pierde in durere vede viata prin ochii marionetei taiand legatura cu intelepciunea Jucatorului, neintelegand de ce simte durerea.
Cel care proceseaza durerea in moduri in care doar o Marioneta ar intelege, se va arunca intr-un cerc nesfarsit, in care totul se repeta, totul are aceeasi finalitate, si se va simti blocat, si nu v-a intelege de ce.
Cel care primeste durerea dar nu o lasa in suflet, analizand-o la rece, prin prisma Jucatorui, nu o va lasa in suflet, nu o va trai, o va pastra in portofoliu, ca o poza ce va fi privita de la distanta.
Durerea si fericirea nu trebuiesc sa fie luate ca atare. Ele au inteles mult mai profund.
Vorbesc despre mine, firesc, iar eu, vorbind despre intelesurile intelepciunii, nu vreau sa te induc in eroare, facandu-te sa crezi ca eu de fapt inteleg ceva. Durerea mea este evitarea responsabilitatii.
Eu, nu inteleg nimic.
Caci eu, sunt Marioneta.
Insa daca vrei sa intelegi ceva, citeste cu sufletul.
