Sa stam amandoi in pat, sa o tin in brate, sa ne privim ochi in ochi, la o distanta de jumatate de palma, sa o mangai, sa o sarut si sa imi acorde acea privire.
Sa vad in ochii ei acea profunzime, sa vad atat de multe intr-o singura privire.
Teama, frica.... oare chiar merit?
Speranta...viitorul
si iubire, ATATA iubire, atat de adanc si profund incat simt cum privirea ei ma patrunde pe mine si imi citeste sufletul, ma simt gol si atat de slab, vad atata claritate in ochii ei si tot ce citesc simt ca ma citeste pe mine.
Acea privire plina, o privesc, o primesc si simt cum imi tremura buzele, si stiu ca in curand voi incepe sa lacrimez, dar nu ma pot opri, nu o pot opri si desi vreau sa imi ascund eu privirea nu pot.
Dar incet, incet...ochii ei incep sa se inchida si in timp ce o mangai, in timp ce o privesc, adoarme usor,..insa pana la inchidere, privirea, desi intensitatea variaza, se pastreaza, si simt cum pot sa respir, simt cum sunt cuprins de frumusetea inaltatoare a momentului in care o pot privi cum adoarme in bratele mele.
Si mi se pare unul din lucrurile cele mai frumoase, cele mai profunde, mai adanci.
Nu stiu, spune-mi tu altele....serios, spune-mi
Frumusetea trebuie sa fie impartasita, si daca poti....restul trebuie uitat.
